Dragnea are ultimele discuții despre campanie, cu primarii și liderii județeni

Dragnea are ultimele discuții despre campanie, cu primarii și liderii județeni
Publicat: 02/04/2019, 08:40
Actualizat: 12/04/2019, 14:57

„Marți, următoarele 14 (organizații județene-n.r.) și am închis pregătirea cu județele ca să putem să ne apucăm de campanie, de caravane, de tot ce avem de făcut”, a declarat, luni, secretarul general PSD, Codrin Ștefănescu.

Întâlnirea social-democraților începe la ora 11.00.

Întrevederea de marți vine după ce joia trecută și luni Dragnea și social-democrații din staff-ul național de campanie au discutat despre strategia la alegerile pentru PE cu cei din conducerile județene și primarii de orașe.

Joia trecută, președintele PSD s-a văzut cu primarii și președinții de consiliilor județene PSD din zona Nord-Est, Sud-Est și Sud Muntenia.

În prealabil întrevederilor de la Parlament, au existat și ședinte de lucru cu responsabilii din teritoriu, a anunțat coordonatorul de campanie și trezorierul PSD Mircea Drăghici.

Cu toate acestea, social-democrații nu au stabilit încă nimic, la întrunirea de luni, în legătură cu organizarea unor mitinguri în țară ale PSD.

La finalul întâlnirii de joi, Liviu Dragnea a anunțat că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și Partidul Ecologist Român susțin lista PSD la europarlamentare. Liderul PNTCD, Aurelian Pavelescu a precizat că recomandarea partidului a fost ca pe lista PSD să fie și preotul Cristian Terheș (acesta ocupă locul patru).

La rândul său, Dănuț Pop, președintele PER, a spus că susține lista social-democraților la europarlamentare, în schimb primind susținerea PSD pentru unele proiecte, cum ar fi brand național Dracula Park. El a salutat candidatura pe locul al doilea pe lista PSD a lui Carmen Avram Acolo „care e apărătorul României și al pădurilor, prin reportajele pe care le-a făcut”.

PSD are pe listă, înregistrată la BEC, 43 de candidați la europarlamentare. Partidul deschide lista cu ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram și senatorul PSD Claudiu Manda.

Alți social-democrați care completează lista sunt: Cristian Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoș Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliță, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Bălănică Mariana, Răzvan Popa, Luminița Jivan, Alin Pavelescu.

Campania electorală începe pe 27 aprilie și se încheie pe 25 mai, ora 7.00. Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Anunț pentru toți românii care au permis de conducere. Noua regulă se aplică începând cu...
Zile libere în luna iunie. Cine va beneficia de ele
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum se înțelege, de fapt, Lavinia Pîrva cu Violeta, fiica lui Ștefan Bănică și a...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Ar putea oxitocina, numită și „hormonul fericirii”, să combată singurătatea?
×